Vinovată

Mă simt vinovată pentru durerea asta imensă-n piept,
Mă simt vinovată pentru că probabil nu te-am preţuit îndeajuns,
Mă simt vinovată.... pentru că n-am avut curaj
Mă simt vinovată pentru că nu am spus lucrurilor pe nume cand defapt tu asta
aşteptai..

Mă simt vinovată pentru că n-am fost suficient de bună pentru tine
Mă simt vinovată căci n-am reuşit să te fac mulţumesc cu ceea ce am avut
Mă simt vinovată pentru că ai renunţat prea uşor
Mă simt vinovată....datorită faptului că aş sta ore in şir cu tine la telefon
doar ca să îţi aud respiraţia obosită acum de indiferenţă..

Sunt vinovată...pentru că te iubesc.

Știu că n-am mai postat de o vreme...eram pe picior de plecare,adică să renunț definitiv la blog.Nu știu ce mă aduce înapoi..melancolia sau poate dorința de a evada și de a fugi de realitate.Nu mai am un gram de inspirație,recitesc vechile postări și îmi dau seama cât de aiurea sunt când mă regăsesc în absolut toate.N-am făcut nimic util vacanța asta,am rupt cel puțin 2 caiete în care încercam să îmi descriu stările sau să reformulez anumite chestii.Dar na',cui îi pasă ?! Regret că timp de 4 luni am neglijat blogușoru' și persoanele care încercau să mă ajute.Regret că sunt orgolioasă și mă aprind repede.Regret lacrimile care le-am vărsat aiurea și nu au meritat.Regret că n-am fost eu,că m-am lăsat schimbată de niște persoane care au avut o influență majoră asupra mea.Regret.. Oare mă pot ierta ?!

Depresie

Ce gust amar are fiecare seară
Banal,cu același cântec lent de chitară
Parcă și vezi acorduri cum tulbură zarea
Cum fata-mbătrânită își cântă uitarea
Și pleoapele-s pomăite de-atâta lăcrimat
Cum ceara neagră de sigiliu acoperă cerul stigmat..

Ar țese portative-ntregi în umbra nopții adâncă,
Să-i simtă măcar o dată pomeții lui arzând sub tâmplă
Să vadă cum datorită ei cade într-o liniște străină
Cum îi redă iar suspinul dulce de copilă
Dar e același cântec morbid și antic,extenuat în drog
Prin care-și strigă sufocată tinerețea și-i agață lui același disperat ,,Te rog !''

Orgoliu primăvăratic

Oceanul nostru de iluzii
Secat de rugi,durere,moarte
Eram noi,călători pășind..
Cu vise mari și idei deșarte.

Am înroșit și cerul cu șiroaie
Mă distrug fără folos
Când văd cum îți sunt de străină
După tot ce sunt și-am fost.

Mi-a rămas al tău surâs,
În el farmec fericirea
Dar mă pierd din nou prea mult,
De ce urmează..despărțirea.

N-am să plâng..nici n-o să sufăr
Nesuferit orgoliul ce îl port țeapăn zidit
Dar decât să-mi fie milă,
Prefer să mă urăsc..să distrug tot ce-am clădit.

La mulți ani ,și...

Îmi cer scuze că sunt atât de ' întârziată ' dar am avut probleme mari cu netu',motiv pentru care nici nu am mai prea postat o perioadă lungă de timp.Cu această ocazie vă doresc tuturor o primăvară frumoasă,și un 8 Martie fericit și puțin cam întârziat tuturor doamnelor/domnișoarelor și mămicilor !
BUN VENIT PRIMĂVARĂ și nu uita să ne zâmbești și nouă :) !

Îmi e dor. ..

Lumea iar m-a închis în dărâmăturile viclene,pentru că nu mai sunt utilă.La ce folos să iubească un copil care nu ia lucrurile în serios,vorbește zilnic despre nebunia barbară pe care o cară pe umerii obosiți și care zboară peste libertate ?
Zilnic mă împotmolesc în propria gândire,pentru că realizez că sunt îngrădită de neputință și..mă tem.Mă tem că oamenii într-o zi nu vor mai respira,că vor fi sufocați de maturitate și vor fi cuprinși în filele durerii.I-am strâns de mână,crezând că pulsul meu va avea un efect ordinar asupra lor.M-am înșelat...începusem să tremur și mi-am făcut rău mie,căci toți erau surzi și orbi iar venele-mi trosneau,mai tare decât gerul .
Umilitor aș putea spune..căci timpul era deja prăfuit și plin de rugină.