Dezbrăca-mă de carne şi de fericire,
Dăruieşte-mi al tău suflet alb şi pur,
Hoinarul meu suflet aruncă-l de nebun,
Căci nu mai e bun.
Ascult încet tăcerea, căci vântul este mut,
Aştept cu nerăbdare să mă-ntorc iar în trecut.
Prezentul e absent,şi ochii-mi cristalini,
După atâta durere,parcă ceru-i mai senin.
Zvâcnesc a nerăbdare din dorinţa mea seacă,
Să văd cum ochii asprii privirea ţi-o înţeapă.
Copila din mine,uşor parcă i-a foc,
Arde de nerăbdare să ajungă într-alt loc.
O muză îndrăzneaţă,cu chip complicat,
Se n-toarce cu dispreţ de sine,şi cu un zâmbet muşcat,
Desculţa-şi plimbă silueta albă,
Sculptată de ea,îngerul de altădată.