marți, 13 martie 2012

Orgoliu primăvăratic

Oceanul nostru de iluzii
Secat de rugi,durere,moarte
Eram noi,călători pășind..
Cu vise mari și idei deșarte.

Am înroșit și cerul cu șiroaie
Mă distrug fără folos
Când văd cum îți sunt de străină
După tot ce sunt și-am fost.

Mi-a rămas al tău surâs,
În el farmec fericirea
Dar mă pierd din nou prea mult,
De ce urmează..despărțirea.

N-am să plâng..nici n-o să sufăr
Nesuferit orgoliul ce îl port țeapăn zidit
Dar decât să-mi fie milă,
Prefer să mă urăsc..să distrug tot ce-am clădit.

11 comentarii:

Ghost Painter spunea...

Nu e bine sa distrugi :)

Giuliii♥ spunea...

Uneori un orgoliu puternic te poate împinge să distrugi sau să ștergi cu buretele anumite lucruri pe care le regreți.

Denisa Irina spunea...

Ne ajuta cu ceva orgoliul?:-?.

Lexii spunea...

Pentru tine toate astea inseamna enorm...Dar nu plange pentru cineva care nu merita.

Giuliii♥ spunea...

@Denisa Irina Cum ziceam și în comentariul anterior ,un orgoliu puternic te poate ajuta mult.Însă aici depinde de caracter ,de tărie și de ceea ce își impune fiecare.

C.L.M. spunea...

minunate randuri :) dar orgoliul distruge multe :(

Fata care te iubeste spunea...

Lasati rgolilul si iubiti-va mult:))

Andrei Robert spunea...

Bravo pentru poezie,imi place mult...!

Iulia spunea...

Cred ca defectul meu principal e orgoliul nemasurat. Si nu stiu daca l-am mostenit ca zestre genetica, dar stiu ca mi l-am cultivat de-a lungul timpului. Credeam ca asa e bine si corect sa nu te lasi calcat in picioare. Cu varsta incerc sa corectez ce se mai poate si sa schimb acest lucru la mine. E cumplit de greu.
Cat despre greseli ce sa zic... cel mai greu imi e sa ma iert pe mine cand gresesc... cu voie sau fara de voie...Cu ceilalti e mai simplu.. iert dar nu uit...

Giulia. spunea...

@Iulia Și eu sunt foarte orgolioasă și asta cred că datorită persoanelor din jurul meu.Am trecut prin momente care m-au schimbat într-o persoană diferită,în concluzie,m-am maturizat oarecum.Totuși,nu reușesc să stau supărată foarte mult timp pe persoanele apropiate,de care m-am atașat,ci când e vorba de greșelile comise de ei,iert,însă doar după ce văd că le pare rău cu adevărat...greu.În viață întâlnim fel și fel de persoane,marea majoritate apar în viața ta pentru o perioadă scurtă de timp iar altele rămân pentru totdeauna să te sprijine. Și uneori chiar e bine să fi orgolios,să nu te lași călcat în picioare și să ai de la început o personalitate puternică având în vedere cele 2 feluri de oameni : care sunt acolo să te ajute și cei care sunt acolo să te doboare. :)

Rose❤ spunea...

Magica poezia.Totul pare atat de real.