Depresie

Ce gust amar are fiecare seară
Banal,cu același cântec lent de chitară
Parcă și vezi acorduri cum tulbură zarea
Cum fata-mbătrânită își cântă uitarea
Și pleoapele-s pomăite de-atâta lăcrimat
Cum ceara neagră de sigiliu acoperă cerul stigmat..

Ar țese portative-ntregi în umbra nopții adâncă,
Să-i simtă măcar o dată pomeții lui arzând sub tâmplă
Să vadă cum datorită ei cade într-o liniște străină
Cum îi redă iar suspinul dulce de copilă
Dar e același cântec morbid și antic,extenuat în drog
Prin care-și strigă sufocată tinerețea și-i agață lui același disperat ,,Te rog !''